|
ACORDAM SAU NU ACORDAM PRIM AJUTOR
Acordarea primului ajutor de bază se face cu sau fără materiale sanitare de prim ajutor de către persoanele aflate la locul incidentului, respectând indicaţiile personalului de specialitate din dispeceratul de urgentă până la sosirea echipajelor de intervenţie.
În lipsa indicaţiilor de specialitate, persoanele aflate la locul incidentului acordă primul ajutor de bază conform cunoştinţelor dobândite în cadrul cursurilor de prim ajutor la care au participat.
În cazul în care persoanele aflate la locul incidentului nu au cunoştinţele necesare acordării primului ajutor, şi nici nu pot obţine indicaţii de specialitate, ele acţionează pentru a îndepărta pericolul de victimă, sau, după caz, pentru a îndepărta victima de un pericol iminent şi pentru a asigura confortul victimei până la sosirea echipajelor de intervenţie, evitând efectuarea unor manevre care pot agrava situaţia pacientului.
Persoanele aflate la locul unui accident rutier vor evita scoaterea victimelor din autovehiculele accidentate cu excepţia situaţiei în care exista un pericol iminent de explozie, incendiu, înec sau prăbuşire care necesita evacuarea zonei înaintea sosirii echipajelor de intervenţie.
Persoanele aflate la locul unui accident vor evita transportul accidentaţilor cu mijloace nemedicale cu excepţia situaţiei în care ele se află în zone izolate şi nu exista posibilitatea de a accesa sistemul de urgenţă prin Numărul Unic de Apel 112 sau prin alte mijloace, sau, a situaţiei în care se impune evacuarea zonei în care se află accidentatul din cauza unui pericol iminent.
|